Câineni este o comună în județul Vâlcea, în regiunile istorice Oltenia și Muntenia, România, situată la 45,5° latitudine, 24,32° longitudine și 703 metri altitudine, pe Valea Oltului, la 59 km de reședința județului, municipiul Râmnicu Vâlcea și 42 km de municipiul Sibiu din județul Sibiu.

Are o populație de 2780 locuitori (2618 români, 159 rromi și 3 maghiari), care se ocupă în general cu creșterea animalelor, agricultură, diferite meșteșuguri și exploatarea lemnului. Locuitorii sunt numiți lovișteni, de la Țara Loviștei, veche denumire a locului. De remarcat faptul că ei nu sunt considerați nici olteni, nici ardeleni, aici fiind o zonă de trecere între cele două provincii române, lucru ce se vede în dialectul vorbit și în unele datini și obiceiuri.

Până la unirea Transilvaniei cu regatul României, la 1 decembrie 1918, la Câineni a funcționat vama dintre cele două state. Clădirea mai dăinuie și astăzi la Râu Vadului.

Comuna este formată din mai multe sate: Câinenii Mari și Câinenii Mici, (primul pe partea dreaptă a Oltului, celalalt pe partea stangă),Greblești, Robesti, Râu Vadului și Priloage. Zona satului Câinenii Mari mai este cunoscută sub denumirea de Câinenii de Vâlcea, iarCâinenii Mici – satul central, sub denumirea de Câinenii de Argeș, aceasta datorită faptului că într-o epocă trecută cele două localități aparțineau de județe diferite, respectiv Vâlcea și Argeș.

Se presupune că ar fi existat o așezare din epoca bronzului (anii 2000-1200 î.e.n) în satul Râul Vadului unde au fost descoperite 5 ciocane de piatră șlefuită de tip neolotic. Cercetătorii au situat aici fostul castru roman Pons Vetus, datând din secolul al II-lea, era noastră. Acesta se află pe malul stâng al Oltului, în satul Câinenii Mici (La Turnulețe).

Străvechea vatră a Câinenilor este atestată documentar pentru prima dată de hrisovul domnesc din 25 martie 1415, din care reiese că voievodul Mircea cel Bătrân dăruiește vama de la Genune spre administrare Mănăstirii Cozia. Dania lui Mircea cel Batrân este întărită de hrisovul dat de voievodul Radu cel Mare, datând din 20 ianuarie 1505, document în care se pomenește pentru prima dată de locuitorii Câinenilor. Domnitorul Neagoe Basarab întărește așezămantul făcut de Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, prin care se stabilește hotarul dintre Țara Românească și Tansilvania în ”locul unde curge Râul Vadului și se varsă în apa Oltului și se unesc toate la Valea Genunei, care este mai sus de Câineni”.

Tot pe acest drum ancestral, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, a încercat să cucerească Terra Transalpina a lui Basarab I, însă în bătălia de la Posada (localizată pe lângă Titești) este învins. Lupta s-a dat între 9 noiembrie și 12 noiembrie 1330. Această dată de 12 noiembrie 1330 rămâne memorabilă pentru națiunea română, fiind data nașterii Țării Românești.

În cadrul vestiigilor arheologice se încadrează și fostul fort de apărare austriac denumit “Arcsabia” situat pe Malul Podului, construit în perioada 1717-1719 din ordinul colonelului Steinville, generalul comandant al trupelor imperiale din Transilvania. La ieșirea din Câinenii Mari spre Sibiu există o placă de marmură, încrustată în peretele abrupt ce domină șoseaua, prin care este marcat Via Carolina, drum construit de austrieci.

Satele Câinenii Mari și Câinenii Mici au fost patronate în secolul XIX de Tudor Vladimirescu.

Primăria se găsește în satul Câinenii Mici.

De remarcat în satul Câinenii Mici două biserici-monument, Sf. Nicolae (1733) și Sfinții Voievozi (1807). Acestea sunt singurele biserici dinMuntenia construite și pictate după modelul celor moldovenești. Vizitându-le, Episcopul Calinic al Argeșului a scris pe Sfânta Evanghelie de la biserica Sfinții Voievozi din Câinenii Mici: „Am găsit la Câineni Voronețul Moldovei”.[necesită citare]

Despre Valea Satului (care înainte de 1945 se numea Valea Arsurii), râul de munte ce curge prin satul Câinenii Mici, se spune că oferă zona cea mai ozonificată din România.

De unde vine numele de Câineni? Legenda, transmisă pe cale orală, spune că a fost odată un cioban pe nume Ene, care s-a oprit aici cu oile. Câinii săi erau foarte răi, vestea lor ducandu-se prin împrejurimi. Locul unde s-a stabilit acesta a fost denumit „Câinii lui Ene”, apoi „Câinii Ene”, de la care s-a modificat în Câineni. Însă J.A. Candrea, în lucrarea sa „Introducere în studiul toponomiei” București 1927-1928, pag. 178, dă explicația etimologică a localității „Câinenii originari din localitatea Câine”. El consideră că, la origine, Câinenii de Argeș și Câinenii de Vâlcea au fost un singur sat care se numea Câine, numit mai tarziu Câinenii.