ARPASU DE JOS
Localitatea este amintita de doua ori în secolul al XVI –lea, în legatura cu relatiile principilor transilvani cu Tara Româneasca : 1511, 1556;
Satul este amintit în urbariile din 1632; tot atunci este pomenit primul preot din sat, popa Radu Grama;
La 1663 Popa Oprea, aminteste ca stramosii lui ar fi primit boieria înca de la Mircea cel Batrân, Domnul Tarii Românesti;
La 1728 este amintit pentru prima data mostenirea din Arpasu de Jos, pe mosia contelui Adam Teleki;
La 1733 cedinciosii din localitate, în numar de 70 de familii,aveau o biserica si doi preoti, unul ortodox si altul unit;
În 1750 localitatea numara 600 de suflete;
În 1765, satul a fost partial militarizat si a facut parte din Compania a VIII-a de granita Regimentului I de Granita de la Orlat pâna în 1851, când a fost desfiinat;
În Conscriptia Klein, de la 1767, Arpasu de Jos are o populatie de 300 de locuitori, fiind amintita o biserica româneasca si un preot, fiind probabil construita din lemn;
În secolul al XIX-lea majoritatea populatei avea origine româna ;
La 1842 existau 320 de credinciosi greco – catolici
Spre sfârsitul secolului al XIX – lea multi arpaseni emigreaza în America;
Dezvoltarea localitatii se continua în perioada interbelica , începând cu a doua jumatate a sec. XIX.
Dupa 1945, localitatea, cu toate schimbarile politice, continua sa ramâna dezvoltata economic, dezvoltare legata si de aparitia industrializarii zonei, respectiva celor doua localitati derivate din coloniile muncitoresti: Victoria si Mârsa.
Este resedinţa administrativ-teritorială a comunei cu acelaşi nume; se află pe malul stâng al Oltului si este străbătută de pârâiele Arpaş si Gostaia. De asemenea, localitatea se situează de-o parte si de alta a DN 1.
Localitatea, avînd 1127 locuitori este atestată din 1223, fiind consemnată in actul “Rivulum qui dicitur Arpas”.
De-a lungul timpului, atât Arpaşu de Jos, cât si satele învecinate au facut parte din Tara Făgăraşilor si judeţul Făgăraş. Au pierdut aceasta apartenenţă în anul 1950 când au fost incluse in Regiunea Stalin aceasta revenind la denumirea de Regiunea Braşov in anul 1960. Prin reorganizarea administrativ teritorială din anul 1968 cele trei sate ale comunei Arpaşu de Jos au fost inglobate in cadrul judeţului Sibiu.
Atestat documentar în anul 1589, sub numele de “Felseo Arpas”, satul Arpaşu de Sus aparţine, din punct de vedere administrativ (împreună cu satul Nou Român) de comuna Arpaşu de Jos. Străbătută de la un capăt la altul de râul omonim, afluent al Oltului, localitatea, aşezată la poalele Munţilor Făgăraş, la 45 km. distanţă de Sibiu, oferă o privelişte încântătoare, ce a favorizat dezvoltarea intensă a turismului.
Satul a fost locuit încă din antichitate, în estul localităţii, pe dealul numit “Cetăţuia”, fiind descoperite urmele unei aşezări dacice fortificate printr-un val de pământ cu două palisade. Aici, săpăturile arheologice au scos în evidenţă urme de locuinţe şi alte construcţii (gropi de provizii) cu numeros material ceramic, lucrat cu roata şi manual, datând din secolele I î.Chr – I d.Chr.
De asemenea, în locul numit “Calea Fânului” s-a găsit un topor perforat de piatră, un ciocan şi un prâsnel, din epoca neolitică. Drumul care duce din sat spre munte este numit “Calea Glăjăriei”. Pe respectivul drum, în punctul numit “La Glăjăria Veche” s-au descoperit mai multe fragmente de obiecte de sticlă, de ceramică şi de frită, provenind de la o instalaţie de topit sticla, datând din 1715. La acest atelier de sticlărie au lucrat foarte mulţi germani, ceea ce a condus la fondarea unui al doilea sat, la poalele muntelui, aşezare care avea şi o şcoală cu limba de predare germană.
Unul dintre cei mai apreciaţi fii ai satului a fost Savu Moga, cunoscut pictor de icoane pe sticlă, venit de la Nicula şi stabilit în sat în 1843, unde a lucrat până la sfârşitul vieţii.
Arpaşu de Sus reprezintă o zonă turistică extrem de apreciată şi de solicitată, dispunând de o serie de pensiuni agroturistice între care “Păstrăvăria Albota”, de unde poate fi admirată întreaga panoramă a Văii Arpăşelului, cu Căldarea şi Rezervaţia Naturală de marmote, Lacul Tătarilor, toate înconjurate în stânga de vârful Albota, iar în dreapta de Vânătoarea lui Buteanu (2507 m).
Un alt obiectiv turistic îl constituie biserica ortodoxă, ctitorită în anul 1799 şi purtând hramul “Adormirea Maicii Domnului”.
În sat functionează o şcoală generală de opt clase, numită “ Aurel Popa”, precum şi o grădiniţă cu program normal.